Traditia turtei cu julfa

         

  Turta cu julfă, meniul din Ajunul Craciunului

Turta cu julfa sau „Pelincile Domnului“ cum mai sunt cunoscute sunt pregătite de gospodine pentru ultima zi de Post din seminţe de cânepă sau , in ultima vreme, nucă pisată.

Reţeta de preparare presupune două faze, care trebuie musai respectate pentru ca rezultatul să fie de calitate. „Cu cinci-şase zile înainte, se pregătesc tartele. Din apă, sare şi făină se face un aluat care se întinde cu făcăleţul ca să fie foi cât mai subţiri.

Din aceste foi se fac turte coapte pe plita de la sobă. Dupa coacere turtele se pun la uscat , pachet una peste alta legate intr-o fata de masa curata. Acest lucru se face cu cinci-şase zile înainte , iar aceasta perioada, turtele stau la uscat pe lavita sobei sau lejanca cum se mai numeste in unele zone.

Prepararea julfei se face in Ajunul Craciunului si necesită foartă multă migăleală. Dacă nu eşti atent la ce şi cum pui acolo s-a stricat julfa şi păcat de timpul pierdut.

Sămînţa de cînepă sau haldan cum îi zic sătenii se usucă bine, după care se pisează în chiuă (fara sa fie prajite) sau pentru cei mai moderni în rîşniţa de cafea. Dar savoarea nu va fi aceeaşi. Sant multe variante inventate care in loc de canepa (care nu se mai comercializeaza fiind considerata canabis..) folosesc nuca si atunci iese ....baclava (foi de placinta, nuca, zahar....) dar cei care nu stiu ii spun julfa..(julfa este numai din seminte de canepa). Sămînţa se spala in ape mai multe pana ce zeama nu mai iese alba.
Zeama de la spalatura se pune intr-o panza deasa ca sa nu se piarda samanta prin ea. Zeama rezultata in urma scurgerii prin sita se pune într-un ceaun pe foc şi se fierbe molcom pînă se aduna deasupra o spuma numita "jintitza" care se ia cu paleta de spuma si se pune in alt vas unde se adauga mirodenii ca: zahar, vanilie rom, coaja de lamaie (nu de portocala). e bate jintitza cu un tel si rezulta crema de julfa.

După ce s-a ales tot caimacul, zama rămasă se lasă pe foc şi se moaie turtele în ea.

Apoi se potrivesc intr-un vas (mama le punea in lighean) si pe fiecare turta se unge cu julfa de mai sus. Se repeta operatiunea pana se termina julfa.
Apoi se potrivesc intr-un vas si pe fiecare turta se unge cu crema-julfa preparata anterior. Deasupra se pune o turtă neunsă şi se dă la rece vreun ceas să se pătrundă bine. Se taie felii ca tortul. Sînt foarte gustoase şi nu există gospodărie în care să nu găseşti turte cu julfa sau pelincile Domnului pe masă, mai ales în Ajun de Crăciun!

De la ,mama unei prietene turcoaice am invatat ca cea mai buna baclava este aceea cu mai putine ingrediente: foaia de baclava care se impatureste specific facuta doar din apa , faina si sare si se umple cu nuca macinata FARA ZAHAR in interior, baclavalele fiind puse DUPA coacere in sirop de zahar si asa isi iau consistenta si dulceata lor deosebita. Adaugarea de coaja de citrice sau sirop le transforma in...saraiglii (cam asta se vede si in comert).

Pofta buna!   

  

Ce sunt colindele?

Despre colinde

Colindatul este un obicei stravechi.Cei dintai colindatori au fost pastorii care au venit la pestera luminata unde S-a nascut Pruncul Iisus si bucurandu-se de acest semn ceresc si de glasul ingerilor au vestit degraba in cetatea Betleemului minunea la care au fost martori.Colindul este o nepretuita zestre spirituala, pe care o mostenim din mosi-stramosi. El este sfant, pentru ca transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Dar colindul este si bun, pentru ca acesta veste are menirea sa slujeasca vietii, sa aduca atata bine in lume si intre oameni. Din vremuri vechi, colindele, datinile si obiceiurile noastre de Craciun au fost o adevarata scoala de virtuti morale, intarind simtamintele de fratietate si de buna intelegere.

Colindatorii le canta cu incredintarea ca sunt solii unei lumii mai bune, cu binecuvantarea Domnului care a venit intre noi "Sa se nasca si sa creasca, sa ne mantuiasca". Colindele ne inalta sufleteste, ne innoiesc faptura interioara, ne apropie unii de altii, ne fac mai buni, mai iubitori, mai iertatori, mai credinciosi, intr-un cuvant ne picura in suflete acea liniste si acel echilibru moral ce ne este atat de necesar in calatoria vietii.

La colindat

Adevaratul colindat se desfasoara in seara si noaptea de Craciun. Colindatorii se aduna in cete bine randuite. Fiecare grup isi alege un conducator numit de obicei "vataf" sau "jude". Colindatorilor propriu-zisi li se alatura cativa flacai cu sarcina sa poarte, in saci si traiste, darurile primite.

Pe vremuri, fiecare ceata putea sa ia la colindat numai o anumita parte a satului, avand grija sa nu patrunda in zona ce se cuvenea alteia.

     Odata intrati in curtea casei, colindatorii isi deapana repertoriul inaintea membrilor casei, adunati in prag.Cantecele sunt intotdeauna insotite de dansuri.Dupa ce cantecele si dansurile din fata casei s-au terminat, gazda isi invita colindatorii in casa. Aici, inainte de asezarea la masa pentru ospatul comun, vataful cetei porunceste sa se cante alte cateva colinde.Numarul colindelor depinde in mare masura de rangul gazdei si de belsugul de daruri pe care ea urmeaza sa le ofere colindatorilor.
Unei singure melodii ii pot corespunde mai multe texte (versiuni locale, varianta laica sau crestina)
 sursa:lego

Bradutul de Craciun

     Orice om are de Craciun un bradut in casa.El aduce multe bucurii si surpriza.Mos Craciun pune cadourile sub el.Cadourile fac ca bradutul sa fie si mai atractiv. 
     El se impodobeste in Ajunul Craciunului. Unele persoane il impodobesc si mai inainte pentru a nu-i gasi colindatorii cu bradul nefacut.Langa el se canta colindele si se sta cel mai mult de Craciun. 
     Bradutul este apreciat si in poze.Multi fac poza langa el.
     De Craciun  bradutul este o bucurie in casa.Este pacat sa nu il ai.
    

20 Decembrie. Sf.Ignatie

IARNA-obiceiuri si traditii-Sacrificarea porcului in ziua de Ignat 20 Decembrie

Pornim de la premiza ca actul taierii porcului, la romani, in ziua de Ignat, este o forma de manifestare a sacrificiului animalier, sacrificiu prezent in cultele practicate de greci, romani, celti, persi, hindusi, egipteni,in cultele politeiste si in religiile monoteiste: iudaica, islamica. In aceasta sfera ideatica includem practica taierii porcului la mari sarbatori, care, dincolo de ratiuni utilitare are la baza stravechi credinte in eficienta sacrificarii acestui animal. Porcul este considerat in vechile culturi un animal sacru emblematic pentru zeii vegetatiei-Osiris (la egipteni, care chiar il identifica cu zeul). Demeter si Persefona (zeite agrare la greci) sau Ceres (zeita romana a griului). El era sacrificat ritual in onoarea lor in cadrul unor ceremonii publice de mare amploare, din care nu lipseau actele culinare rituale urmate de mese comune la care oamenii mincau in credinta purificarii si intaririi lor prin puterea vitala a carnii animalului asimilat.

     Acordam mai mare importanta informatiei referitoare la practicile iudaice, deoarece consideram ca, in procesul crestinarii populatia traitoare pe teritoriul actual al Rominiei, in trecerea de la politeism la monoteism, rolul cultului iudeo-crestin a fost mult mai important decit influienta si pastrarea traditiilor pagine politeiste: in primul secol, crestinii, ca si apostolii si discipolii lor, respectau prescriptiile cultului iudaic care oferea baza pentru constituirea noii religii monoteiste. Jertfele mentionate in Legea Veche iudaica aveau rolul de a nu-i lasa pe oameni sa instraineze constiinta pacatului si, in acelasi timp prefigurau jertfa universala a lui Hristos.

     La evrei, alaturi de jertfele animaliere se aduceau si ofrande de vegetale, mirodenii, luminari, untdelemn etc. Noul Legamint cere ca jertfirea sa fie insotita de trairea launtrica, de iubire, mila, iertare. Jertfa singeroasa a fost eliminata dupa distrugerea Templului din Ierusalim si s-a inlocuit prin noi rituri. Cele trei sacrificii zilnice ale cultului din Templu au fost inlocuite cu trei rugaciuni. Potrivit legii mozaice, jertfele sint actiuni cultice obisnuite"ce se cuvin lui Dumnezeu". Ele au caracter latreutic, de adorare, imerativ, de cerere,euharistic,de multumire si expirator, de curatire. in Levetic este explicata cu claritate valenta sacrificului singeros. "Pentru ca viata trupului este in singe si eu v-am ingaduit voua sa-l aduceti pe jertfelnic pentru ispasirea sufletelor voastre, caci singele este cel care aduce ispasire". Despre conceptul de jertfa, sacrificiu si mintuire prin sacrificiu, teologia dispune de lucrari cu o incarcatura informationala si spirituala greu de egalat. Pastrarea ritualului sacrificiului animal singeros pina astazi se datoreaza nu numai functiei economice si spatiului climatic propice cresterii si consumului carnii de porc, cum au incercat sa argumenteze unii specialisti etnologi.

     Ei au acceptat, in general, punctul de vedere conform caruia sacrificiul porcului ar exprima sacrificiul unui stravechi spirit agrar. El a intruchipat, se pare,"spiritul griului" la indo-europeni. Este interzis ca animal de sacrificiu si consum la evrei si mahomedani. Sacrificii rituale de animale sint consemnate de arheologi si la geto-daci si daco-romani. Dintre animalele domestice si salbatice sint apreciate a fi fost animale de sacrificiu aici: caii, oile, caprele, boii, iepurii, ciinii, pasarile si porcii, acestea din urma cu mai putine atestari arheologice. in asa fel a putut patrunde intre animale de jertfa porcul. Felul in care este pregatit porcul dupa junghiere, "pirlirea", trecerea intregului corp al animalului prin flacara credem ca este mai mult decit o tehnica de preparare si este legata de stravechiul rit al "arderii de tot" pe jertfelnic.

      Crestinismul a acceptat practica sacrificarii porcului ca secventa a suitei de obiceiuri ce pregatesc marea sarbatoare religioasa a Craciunului. Prin semnificatii multiple Craciunul marcheaza totodata, in calendarul popular, inceputul ciclului celor 12 zile de sarbatoare ce insotesc trecerea de la anul vechi la anul nou, perioada a nasterii si renovarii timpului calendaristic, perioada in care agricultorul ce a incheiat un ciclu agrar se pregateste pentru urmatorul prin acte rituale cu rol apotropaic si augural. Privit din aceasta perspectiva, taiatul porcului, se plaseaza in sfera ofrandelor - sacrificiului adresate fortelor supreme, ca multumire pentru recolta obtinuta si pentru recolta viitoare.

     RETETE TRADITIONALE ROMANESTI DIN CARNE DE PORC : Toba, Racitura, Tochitura Moldoveneasca .

     Exista un timp ritual al sacrificiului porcului - ziua de Ignat (20 decembrie) sau dupa Sfantul Vasile, dimineata in zori-moment propice multor practici rituale. "Daca nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine", "dupa Ignat, porcul slabeste" spun batrinii, dar aceasta nu inseamna ca nu sint sate in care porcul este taiat a doua zi de Craciun (Vilcea, Bacau, Prahova ) sau a treia zi ( Dimbovita ), conform unor interdictii ptivind consumul carnii de porc in prima zi de Craciun. "Cind tai porcul, sa fie luna plina", "sa fie frig si umed"- sint conditii carora, in sistemul de viata traditionala, li se acorda mare atentie.

     Spatiul trebuie curatat bine inainte si este demarcat ," insemnam locul printr-o linie", spune un informator din Valcea, practica ce aminteste ritualul de pregatire a actelor de sacrificare la romani, prin trasarea unui cerc magic in jurul altarului. Totodata sint respectate gesturi si formule rituale pentru "consacrarea" victimei: animalul este stropit cu apa sfintita, este asezat cu capul spre rasarit, pe fruntea lui (in Moldova) sau pe ceafa (in Arges, Olt, Brasov) este trasata cu cutitul o cruce pe care se presoara sare, capul de porc este "tras cu ritul inapoi" in casa, sint rostite formule rituale ( Doamne ajuta, sa-l mintui cu sanatate ).

Sarea, simbol de puritate si curatenie, este utilizata in ritualul sacrificiului inca de la romani, care o presarau pe capul victimei (impreuna cu boabe de orz) sau o ardeau pe altar pentru imblanzirea zeilor Penati-zei ocrotitori ai caminului familial.

     Remarcabila este functia preotului de mediator in relatia cu divinitatea, functie ce s-a pastrat in timp, in obiceiurile insotitoare sacrificarii porcului in viata traditionala. Concret el are menirea prin slujba religioasa pe care o face in fiecare gospodarie, sa valideze actul sacrifical si sa transfere in plan sacru carnea si masa ce urmeaza. Obiceiurile populare pastreaza, ca forma de rasplatire a preotului, daruirea unor parti din animalul sacrificat-limba, pielea, pulpa. Extrapolam acest obicei cu cel consemnat in stravechi sacrificii grecesti (de exemplu sacrificiile pentru Hermes), la care preotul primea pielea, dar mai ales, limba, "partea metaforica a comunicarii", simbol al functiei preotului de realizare a legaturii cu divinitatea.

     Relevante semnificatii rituale, in actul sacrifical al porcului la Craciun, are singele, a carui prezenta este dovada sacrificiului implinit. Antopologii au evidentiat valoarea spirituala regeneratoare a singelui, ale carui valente intermediaza fuziunea intre om si divinitate, contiguitatea efemera a profanului cu sacrul, justificind spiritual sacrificiul. Rolul pozitiv al singelui, identificat in popor cu viata, se exprima prin multiple credinte in valoarea legaturii  (prin  singe) ce se realizeaza cu divinitatea, dar si intre comeseni in timpul consumarii carnii animalului sacrificat.

     Ansammblul ritual al taierii porcului este incheiat prin masa comuna, in genere numita "pomana porcului", pe alocuri "praznicul porcului"(Prahova). Ca forma de comuniune alimentara ce constituie faza finala a oricarui act sacrificial, "pomana porcului" depaseste, prin semnificatiile ei, conotatiile alimentare. in vechi tipare de viata traditionala ea se desfasura intr-o atmosfera solemna, in liniste, realizindu-se, in primul rind, comuniunea spirituala a participantilor la actul sacrificial infaptuit. Actuala nota euforica a mesei de "pomana a porcului" este un rezultat al deritualizarii pe ansamblu al actului sacrificial, prevalent raminind sensul lui pragmatic, alimentar.   

    Credem ca tocmai pastrarea practicii sacrificiului porcului, adoptat ca animal de sacrificiu pentru sarbatoarea crestina a Craciunului, este o dovada a vechimii crestinismului pe aceste locuri, crestinism apostolic. Nu putem neglija nici faptul ca acest sacrificiu are loc in perioada postului, cea in care se pregateau, de altfel, si catehumenii pentru botezul de Craciun sau de Boboteaza. eritualizarii pe ansamblu al actului sacrificial, prevalent raminind sensul lui pragmatic, alimentar.

     Sursa:club13.ro